Biserica Adventistă Emaus
Convingerile adventiste sunt menite să pătrundă întreaga viață. Decurg din scripturi care prezintă o imagine convingătoare a lui Dumnezeu, și ne invită să explorăm, experimentăm și cunoaștem pe Cel care vrea să ne redea împlinirea.
Aceste convingeri sunt profund înrădăcinate în învățătura biblică. Toate aspectele mărturisirii lor de credință sunt întemeiate pe Scriptură și sunt rodul cercetării profunde a acesteia cu rugăciune stăruitoare și sub călăuzirea Duhului Sfânt.
Sfintele Scripturi, Vechiul și Noul Testament, constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu, dat prin inspirație divină prin oamenii sfinți ai lui Dumnezeu, care au vorbit și au scris conduși de Duhul Sfânt. Ele sunt descoperirea infailibilă a voinței Sale: standardul caracterului, testul experienței, descoperirea cu autoritate a doctrinelor și raportul demn de încredere al acțiunilor lui Dumnezeu în istorie.
Există un singur Dumnezeu: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, o unitate de trei Persoane veșnice. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotștiutor, mai presus de toate și omniprezent; infinit și dincolo de înțelegerea omenească, totuși cunoscut în măsura în care Se revelează, vrednic pentru veșnicie de închinare, adorare și slujire din partea întregii creațiuni.
Dumnezeu Tatăl cel veșnic este Creatorul, Izvorul, Susținătorul și Suveranul întregii creațiuni. El este drept și sfânt, plin de milă și har, încet la mânie și bogat în dragoste statornică și în credincioșie. Toate atributele și puterile descoperite în Fiul și în Duhul Sfânt sunt de asemenea reprezentări ale Tatălui.
Dumnezeu Fiul cel veșnic S-a întrupat în Isus Hristos; prin El au fost create toate lucrurile și prin El este descoperit caracterul lui Dumnezeu. A trăit și a fost ispitit ca orice ființă omenească, dar a exemplificat în mod desăvârșit neprihănirea și dragostea lui Dumnezeu. A suferit și a murit de bunăvoie pe cruce pentru păcatele noastre și în locul nostru, a înviat din morți și S-a înălțat la ceruri ca să mijlocească pentru noi, iar la revenirea Sa în slavă va aduce eliberarea finală a poporului Său.
Dumnezeu Duhul cel veșnic a luat parte activă împreună cu Tatăl și cu Fiul la creațiune, la întrupare și la răscumpărare. El i-a inspirat pe scriitorii Bibliei și a umplut cu putere viața lui Hristos. El atrage și convinge ființele omenești, iar pe cei care răspund îi înnoiește și îi transformă după chipul lui Dumnezeu, oferă daruri spirituale bisericii și o conduce, în armonie cu Biblia, în tot adevărul.
Geneza 1:1-2; Luca 1:35; Ioan 14:16-18; Faptele apostolilor 1:8
Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor și a descoperit în Sfintele Scripturi raportul autentic al activității Sale creatoare. În șase zile Domnul a făcut „cerul și pământul” și toate ființele vii, iar în ziua a șaptea S-a odihnit, instituind Sabatul ca memorial veșnic al încheierii lucrării Sale. Primul bărbat și prima femeie au fost făcuți după chipul lui Dumnezeu, ca încoronare a lucrării de creațiune.
Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, cu individualitate, putere și libertate de a gândi și a acționa — o unitate indivizibilă a trupului, a minții și a sufletului. Când primii noștri părinți n-au ascultat de Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu din ei a fost denaturat și au ajuns supuși morții, iar urmașii lor împărtășesc această natură decăzută. Dar Dumnezeu, prin Hristos, a împăcat lumea cu Sine și, prin Duhul Său, reface în cei care se pocăiesc chipul Creatorului lor.
Întreaga omenire este implicată într-o mare luptă între Hristos și Satana cu privire la caracterul lui Dumnezeu, la Legea Sa și la suveranitatea Sa în univers. Conflictul a început în ceruri, când o ființă creată, înzestrată cu libertate de alegere, prin înălțare de sine a devenit Satana și a condus la răzvrătire o parte dintre îngeri. Pentru a-Și ajuta poporul în acest conflict, Hristos trimite Duhul Sfânt și îngeri credincioși să-l călăuzească, să-l apere și să-l susțină pe calea mântuirii.
Prin ascultarea desăvârșită a lui Hristos față de voința lui Dumnezeu, prin suferințele, moartea și învierea Sa, Dumnezeu a oferit singurul mijloc de ispășire pentru păcatele omenirii. Cei care acceptă prin credință această ispășire pot avea viața veșnică. Învierea lui Hristos proclamă triumful lui Dumnezeu asupra forțelor răului și le asigură celor ce o acceptă biruința finală asupra păcatului și asupra morții.
În nemărginita Sa dragoste și milă, Dumnezeu a făcut ca Hristos, care nu a cunoscut păcatul, să fie făcut păcat pentru noi, astfel ca în El să putem fi neprihănirea lui Dumnezeu. Conduși de Duhul Sfânt, ne recunoaștem păcătoșenia, ne pocăim și credem în Isus ca Domn și Hristos. Prin El suntem îndreptățiți, adoptați ca fii și fiice ale lui Dumnezeu și eliberați de sub domnia păcatului; născuți din nou și sfințiți, avem asigurarea mântuirii acum și în ziua judecății.
Prin moartea Sa pe cruce, Isus a triumfat asupra forțelor răului, iar biruința Lui ne dă și nouă biruință asupra puterilor care încearcă să ne stăpânească. În această libertate suntem chemați să creștem în asemănarea cu caracterul Său, prin comuniune zilnică în rugăciune, hrănire din Cuvânt, închinare împreună și participare la misiunea bisericii, într-o slujire iubitoare față de cei din jur.
Biserica este comunitatea de credincioși care Îl mărturisesc pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor. Ne adunăm laolaltă pentru închinare, părtășie, instruire din Cuvânt, celebrarea Cinei Domnului, slujirea omenirii și proclamarea Evangheliei în toată lumea. Biserica este familia lui Dumnezeu și trupul lui Hristos, al cărui Cap este Însuși Hristos.
Biserica universală este compusă din toți cei care cred cu adevărat în Hristos, dar în ultimele zile Dumnezeu cheamă o rămășiță care ține poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus. Ea anunță sosirea ceasului judecății, proclamă mântuirea prin Hristos și vestește apropierea celei de-a doua Lui veniri — proclamare simbolizată de cei trei îngeri din Apocalipsa 14. Fiecare credincios este chemat să ia parte personal la această mărturie mondială.
Biserica este un trup cu mulți membri, chemați din toate națiunile, neamurile, limbile și popoarele. În Hristos suntem o nouă creațiune: deosebirile de rasă, cultură, educație, naționalitate sau stare socială nu trebuie să dea loc la dezbinări între noi. Toți suntem egali în Hristos, care printr-un singur Duh ne-a legat în aceeași părtășie cu El și unii cu alții.
Prin botez ne mărturisim credința în moartea și învierea lui Isus Hristos și dăm mărturie despre moartea noastră față de păcat și hotărârea de a umbla într-o viață nouă. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertării păcatelor și al primirii Duhului Sfânt; se săvârșește prin scufundare în apă și este condiționat de mărturisirea credinței în Isus și de dovada pocăinței.
Cina Domnului este împărtășirea cu simbolurile trupului și sângelui lui Isus, ca expresie a credinței în El, Domnul și Mântuitorul nostru. Pregătirea pentru ea cuprinde cercetarea de sine, pocăința și mărturisirea, iar serviciul spălării picioarelor, instituit de Mântuitorul, exprimă reînnoirea curățirii și bunăvoința de a ne sluji unii altora în umilință creștină. Serviciul Cinei este deschis tuturor credincioșilor creștini.
Dumnezeu acordă tuturor membrilor bisericii Sale, din toate vremurile, daruri spirituale pe care fiecare urmează să le folosească, într-o slujire plină de iubire, pentru binele comun al bisericii și al omenirii. Între aceste daruri se află credința, vindecarea, profeția, propovăduirea, învățarea, administrarea, împăcarea, compasiunea și slujirea cu sacrificiu de sine. Folosite cu credincioșie, ele protejează biserica de învățăturile false și o zidesc în credință și dragoste.
Printre darurile Duhului Sfânt se află și profeția, un semn de identificare a bisericii rămășiței, manifestat prin lucrarea lui Ellen G. White. Scrierile ei oferă bisericii mângâiere, călăuzire, instruire și îndreptare și arată clar că Biblia este etalonul după care trebuie verificată orice învățătură și experiență.
Marile principii ale Legii lui Dumnezeu sunt cuprinse în Cele Zece Porunci și exemplificate în viața Domnului Hristos; ele exprimă dragostea, voința și scopurile lui Dumnezeu și sunt obligatorii pentru toți oamenii din toate timpurile. Mântuirea se primește prin har, nu prin fapte, dar roada ei este ascultarea de porunci — dovada dragostei noastre față de Dumnezeu și a interesului pentru semeni.
După cele șase zile ale creațiunii, Creatorul S-a odihnit în ziua a șaptea și a instituit Sabatul pentru toți oamenii, ca memorial al creațiunii. Porunca a patra cere păzirea Sabatului zilei a șaptea ca zi de odihnă, de închinare și de slujire, în armonie cu învățătura și exemplul lui Isus, Domnul Sabatului. Păzirea cu bucurie a acestui timp sfânt, de la apus până la apus, este o celebrare a lucrării de creațiune și de răscumpărare a lui Dumnezeu.
Noi suntem ispravnicii lui Dumnezeu: El ne-a încredințat timp și ocazii, capacități și bunuri, binecuvântările pământului și resursele lui, iar noi suntem răspunzători față de El pentru buna lor folosire. Recunoaștem dreptul Său de proprietar prin slujire credincioasă, prin înapoierea zecimii și prin daruri pentru vestirea Evangheliei și pentru susținerea bisericii Sale.
Suntem chemați să fim un popor evlavios, care gândește, simte și acționează în armonie cu principiile cerului, angajându-ne doar în acele lucruri care produc în viața noastră curăție, sănătate și bucurie. Întrucât trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, le îngrijim cu înțelepciune: mișcare, odihnă, cea mai sănătoasă dietă cu putință și abținerea de la alcool, tutun și folosirea iresponsabilă a medicamentelor și a narcoticelor.
Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu în Eden, iar Isus a declarat-o unirea pentru toată viața dintre un bărbat și o femeie, într-o părtășie plină de dragoste. Relația se întemeiază pe dragoste reciprocă, cinste, respect și responsabilitate și trebuie să reflecte relația dintre Hristos și biserica Sa. Dumnezeu binecuvântează familia și dorește ca membrii ei să se ajute unul pe altul spre maturitate, părinții fiind datori să-și crească copiii în dragoste și ascultare de Dumnezeu.
Există un sanctuar în ceruri, adevăratul cort ridicat de Dumnezeu, nu de om, în care Hristos slujește în favoarea noastră, punând la dispoziția credincioșilor binefacerile jertfei Sale de ispășire aduse pe cruce o dată pentru totdeauna. În 1844, la sfârșitul perioadei profetice de 2300 de zile, El a intrat în a doua și ultima fază a lucrării Sale de ispășire — judecata de cercetare, parte a îndepărtării finale a păcatului. Încheierea acestei lucrări va marca sfârșitul timpului de probă al omenirii, înaintea celei de-a doua veniri.
A doua venire a lui Hristos este binecuvântata speranță a bisericii, punctul culminant al Evangheliei. Venirea Mântuitorului va fi literală, personală, vizibilă și mondială: cei neprihăniți, înviați sau în viață, vor fi glorificați și luați la cer. Timpul acestui eveniment nu a fost descoperit, de aceea suntem îndemnați să fim gata în orice vreme.
Tit 2:13; Ioan 14:1-3; Faptele apostolilor 1:9-11; 1 Tesaloniceni 4:13-18
Plata păcatului este moartea, dar Dumnezeu, singurul care are nemurirea, va da viață veșnică celor răscumpărați. Până în ziua aceea, moartea este o stare de inconștiență pentru toți oamenii. Când Se va arăta Hristos, neprihăniții înviați și cei în viață vor fi glorificați și luați să-L întâmpine pe Domnul lor; a doua înviere, a celor nelegiuiți, va avea loc după o mie de ani.
Mileniul este domnia de o mie de ani a lui Hristos împreună cu sfinții Săi în ceruri, între prima și a doua înviere, timp în care pământul va fi cu totul pustiu. La sfârșitul mileniului, Hristos va coborî cu sfinții Săi și cu cetatea sfântă pe pământ; cei nelegiuiți vor fi înviați, dar foc de la Dumnezeu îi va mistui și va curăți pământul, eliberând universul pentru totdeauna de păcat și de păcătoși.
Pe Noul Pământ, în care va locui neprihănirea, Dumnezeu va pregăti un cămin veșnic pentru cei răscumpărați și un mediu desăvârșit pentru viață veșnică, dragoste, bucurie și creștere în prezența Lui. Dumnezeu Însuși va locui cu poporul Său, iar suferința și moartea nu vor mai fi; marea luptă va lua sfârșit, iar păcatul nu va mai exista.